Popularea Californiei

San Francisco

                                         Așezare minieră

  În martie 1848 populația non nativă din California era formată din 800 de oameni, ajungând la sfârșitul anului la 20.000, iar în anul 1849 la 100.000. Când a început goana după aur, San Francisco era un oraș mic, după care a devenit un oraș fantomă de corăbii și magazine abandonate, însă mai târziu a înflorit odată cu venirea noilor comercianți și locuitori. Au apărut orașe miniere de aur peste tot în regiune unde erau magazine, saloane, bordeluri și alte întreprinderi care doreau să se îmbogățească din goana nebunilor. În San Francisco localnicii au făcut din navele abandonate depozite, cârciumi, hoteluri, magazine, una a fost transformată în închisoare, iar altele au fost distruse pentru a crea mai mult spațiu.

     Populația băștinașă a fost afectată, cel mai mult de suferit au avut amerindienii care au fost izgoniți din zonele lor tradiționale de vânat, pescuit și adunat hrană. Pentru a-și proteja casele, aceștia i-au atacat pe minieri, care la rândul lor i-au măcelărit, iar cei care au scăpat nu puteau de multe ori să supraviețuiască fără a avea acces la zonele lor de hrană, murind de foame. Din 150.000 de amerindieni în 1845, populația acestora a scăzut la mai puțin de 30.000 în anul 1870.

     În California nu exista guvern sau putere judecătorească, iar terenurile erau "domeniu public", sens în care Forty-Ninerii au recurs la crearea propriilor coduri de legi. Minerii lucrau pe un teren un timp scurt, cât să-i determine potențialul. Dacă un teren era considerat de mică valoare -și majoritatea așa erau- minerii îl abandonau în căutarea unor terenuri mai bogate. În caz că un teren era abandonat sau nelucrat, alți mineri îl ocupau. Disputele erau rezolvate adeseori personal și violent .